Este derutant si totodata strigator la cer cand vezi in casetele tehnice de prin presa la numarul de spectatori aproximari oscilante intre 2500 si 8000, daca ne referim strict la partida de duminica seara. Stiu ca nu suntem multi, precum altii mai ros-albastri, dar nici atat de putini incat site-urile (cica!?!) de sport sa anunte cu doua ore inaintea meciului cum ca “Dinamo a vandut doar 2000 de bilete”, descurajand astfel pe altii care aveau de gand sa mearga la stadion. Nu mai pun la socoteala faptul ca se denatureaza realitatea voit si cu intentii clare de a discredita increderea fanilor, si-asa subreda, in FC Dinamo.
Te hotărăsti sa-ti feresti auzul de comentariul partinitor al gradinescului si al altor muncitori din trustul motanului turnator, te-mbraci cu ce-ti cade in mana, alb-rosu sa fie, restu’ nu mai conteaza. Chemi liftu’, dai sa intri in el si te infioara un gand: ai uitat esarfa. E aceeasi esarfa pe care ai inecat-o in lacrimile ultimelor doua sezoane, da’ tu ai impresia că-ti poarta noroc. Din superstitie nu te intorci din drum, da’ nici fara ea nu poti pleca. Apelezi la nevastă sau prietenă (nici tu nu mai sti ce iti este) să ti-o aducă desi esti in silenzio stampa cu ea. O vezi ca vine spre tine bombanind si tinand in mana, ca pe o bucată de carpa, esarfa ta. Gata, esti pregatit de meci, poti pleca. In urma ta lasi o cascada de suduieli din care nu intelegi decat “bine, mă, du-te si stai cu ăia!”
Ajuns la stadion constati cu stupoare ca mai sunt alti 6 mii ca tine. In iarba, baietii nostri si ăilalti, dusmanii, pleacă spre vestiare după incălzire. Dupa ceva timp, se aude un murmur general: au iesit memeu’ si bursucul oparit (©Old Style) de la cabine. Pe langa “@&%#$% de spurcat!” iti vine in minte “Taranu’ e pe camp”, slagarul lansat in ghencea la acel meci de cupa cu Netoiu distrugator de scaune.
Nici nu incepe bine meciul, ca deja bursucul isi face numarul, ritualul de imperechere, la marginea terenului. Multimea nu-l iarta, si nici peluzele care-i aduc aminte de trecutul sau amoros. Meme, disperat, ii atrage atentia observatorului asupra cuvintelor grele venite dinspre spectatori, dar nu reuseste decat sa-si atraga si el simpatia fanilor care-l invita la o inghetata pe Matasari.
La deshiderea scorului ai un deja-vu: „Sa-mi bag @%#$, iar n-o batem pe Urziceancă!” Dezamagirea atinge punctul culminant la dubla ratare a lui Kone: „Bă, ce bulan spurcat au ăstia!”. Vine pauza si memeu’ isi fortează norocul cu cei de la tribuna a doua. Provocările sale prostesti nu rămân fără un raspuns pe masură si costumul de Apaca îi este tapetat cu un amalgam de flegme si seminte intr-o cromatica desavârsită.
Egalarea vine rapid in repriza a doua si mai ramaneau mai bine de 40 de minute umplute de speranta distrugerii unui complex ce dura de 3 sezoane. Dolha sfideaza providenta in doua randuri, noi scuipam in san, bursucul dispera pe banca de rezerve. Striga ca un apucat la arbitru, fobia că este furat de Dinamo incă il mai persecută. Oare se gandeste din nou sa emigreze din fotbalul românesc? Toata lumea e cu ochii pe ceasul tabelei, insa cel oficial stă la mana neamtului de la centru.
E aproape gata meciul. Cativa din tribuna au plecat deja spre iesiri pentru a evita aglomeratia, P.C.H.-ul canta „Cei ce sunt dinamovisti...”, antenistii dau drumul casetei tehnice a transmisiei sa curga in subsolul ecranului. E ca atunci cand joci fotbal cu baietii in curtea scolii, la două goluri sau 10 minute, si ti se striga „ultima faza!” de cei care asteapta pe margine sa intre a treia echipa.
„...Dinamo cu Cristea aruncând această minge spre Torjeeeeeee, Torjeeee si GOOOL! Dinamo câstigă în minutul 92!” In sfarsit, mă, i-am căpăcit pe urzicaţi! Hai, alţii la masă!
Hategan arbitreaza Brasov - Dinamo
Comentarii
In alta ordine de idei, cata vreme acolo unde trebuie, si unde stim noi, nu e un om competent , si cu sange in instalatie, sa le dea peste bot, ei vor continua sa-si bata joc.
Am insa convingerea ca nu vor reusi sa ne doboare.
Nu mor cainii cand vor buzarinii si tolontanii si gradinestii.